http://miculaiciuc-carmenita.blogspot.ro/search/label/gospodareala

duminică, 11 februarie 2018

Cuvantul anului 2018


                 
      Inca din primele zile ale lui 2018 m-am gandit la cuvantul care sa-mi fie ghid tot anul, acum am gasit un pic de timp liber ca sa va impartasesc si voua la ce m-am gandit.
      Daca in anii trecuti am ales REUSESC si IUBIRE, anul acesta m-am oprit la CUMPATARE.
      Am realizat ca pentru a avea o viata cat mai linistita, trebuie sa le facem pe toate cu masura, fara exagerari, tot ce e facut fara cumpatare, nu poate sa dureze mult, zicea un poet italian.
       Avem tendinta uneori sa cheltuim prea multi bani, sa mancam prea mult, sa vorbim prea mult si asta nu e deloc bine, trebuie sa stim pana unde sa mergem,sa stim unde sa ne oprim, pentru ca ce e prea mult, nu e sanatos.
     Despre cumpatare am gasit cateva scrieri tare intelepte care poate va sunt de folos si voua:
    "Cumpatarea este o virtute care le infrumuseteaza pe toate celelalte. Numita si chibzuinta, cumpatarea este acea simtire care ne indica masura care se cuvine fiecarei fapte, fiecarui cuvant si fiecarui gand. Pentru a fi bun, fiecare lucru trebuie implinit in masura cuvenita lui. „Pe tot lucrul il impodobeste masura", dupa cum spune Sfantul Isaac Sirul.
       Cumpatarea trebuie sa devina o calitate constanta a vietii noastre. Ne impartasim cu masura din toate ale vietii, dar nu ne lasam inrobiti de nimic, dupa cuvantul Apostolului, care zice: „Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos" (I Corinteni 6, 1). Suntem liberi, dar ramanem in libertate doar cat timp nu slabim sufleteste in fata lucrului dorit. Cand ne lipseste cumpatarea, ajungem stapaniti de ceea ce ne face placere.
In functie de cum il intelegem si cum ne raportam la el, prin acelasi lucru putem cadea sau ne putem inalta. Sfantul Maxim Marturisitorul spune: "Lui Dumnezeu ii place iubirea, cumpatarea, contemplatia si rugaciunea, iar trupului lacomia pantecelui, necumpatarea si cele ce le sporesc pe acestea. Folosindu-ne cu dreapta judecata de intelesurile lucrurilor, dobandim cumpatare, iubire si cunostinta; iar folosindu-ne fara judecata, cadem in necumpatare, ura si nestiinta."
   Asadar, inainte de a actiona, ma voi gandi la tot ce inseamna cumpatare:chibzuiala, intelepciune, masura, moderatie, ratiune, socoteala, tact, asta  pentru ca vreau sa duc o viata cat mai echilibrata...mi-am si facut unele planuri in acest sens despre care poate o sa spun in alte postari.
                                         Voi ce cuvant ati ales pentru 2018?Al meu cum vi se pare?
                                                        O saptamana frumoasa va doresc!

3 comentarii:

  1. îmi place cumpătarea ca o chibzuială !
    mă bucur că ai ales acest cuvânt pentru acest an !
    mult succes !

    RăspundețiȘtergere
  2. Atunci iti doresc un an extrem de cumpatat, draga mea!

    RăspundețiȘtergere

Lasa-mi un gand sau o parere !
Iti doresc pace, iubire, bucurie si binecuvantare!